Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Academia de Stiinte a Moldovei

Noutăţi editoriale

Monografia autorilor Ion Geru şi Dieter Sutter publicată de Editura Springer

Autor: Dr. hab., prof.univ. Igor Belousov
În luna iunie a anului curent la Editura Springer a văzut lumina tiparului monografia Resonance Effects of Excitons and Electrons. Basics and Appliations, semnată de m. cor., prof. univ. Ion Geru de la Institutul de Chimie al AŞM şi profesorul Dieter Suter de la Universitatea Tehnica din Dortmund, Germania. Monografia este dedicată savantului E.K. Zavoisky, care a descoperit în 1944 fenomenul de rezonanţă electronică paramagnetică, în ajunul împlinirii a 70 ani de la această descoperire.

O ediţie de excepţie a Descrierii Moldovei de Dimitrie Cantemir

Autor: Dr. Igor Cereteu
Moştenirea culturală a lui Dimitrie Cantemir a fost şi continuă să fie evaluată la cel mai înalt nivel de către savanţii din întreaga lume. Dovadă în acest sens este şi apariţia în anul 2011 la Editura „Нестор-История” din Sankt Petersburg a uneia dintre cele mai valoroase opere a ilustrului învăţat, om politic, scriitor – Dimitrie Cantemir, Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei, o ediţie bilingvă latină-rusă.

O nouă ediţie enciclopedică – „Mănăstiri şi schituri din Republica Moldova”

Autor: Dr. Constantin Manolache
La sfârşit de august, în ajunul sărbătorilor naţionale, a văzut lumina tiparului volumul de cercetări enciclopedice Mănăstiri şi schituri din Republica Moldova, o nouă ediţie enciclopedică elaborată şi editată de Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

„Patrimoniu bisericesc”– o nouă publicaţie despre istoria şi cultura ecleziastică

Autor: Dr. Liliana Condraticova
Patrimoniul bisericesc – edificiile de cult şi ansamblurile monastice, pictura şi muzica bisericească, inventarul liturgic şi cărţile sfinte – este parte integrantă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova. Este un bun al poporului şi aparţine întregii

Mihail Dolgan: epistolarul erotic eminescian

Autor: Academician Mihai Cimpoi
Eminescu: arta şi filozofia iubirii este cântecul de lebădă al lui Mihail Dolgan. Criticul şi-a prezentat studiul la Academia de Ştiinţe a Moldovei chiar în ziua trecerii sale la cele veşnice: 2 mai 2013.

O panoramă de lexicografie muzicală a operei chişinăuiene

Autor: Dr. Victor Ghilaş
Considerată unul dintre cele mai complexe genuri muzicale, care reuneşte într-un tot întreg muzica vocală şi instrumental-orchestrală, opera are o tradiţie consolidată de peste nouă decenii în spaţiul dintre Prut şi Nistru. În ultimii ani interesul ştiinţific pentru cercetarea şi popularizarea teatrului liric în Republica Moldova a crescut simţitor.

Premiera editorială: atlasul zoologic

Autor: Membru corespondent al AŞM, Ion Dediu
Declinul profund şi de durată al stării ecologice generale a Planetei, atestat la etapa actuală, se soldează cu degradarea esenţială şi, adeseori, ireversibilă a componentelor vii ale ecosistemelor – fito- şi zoocenozelor, fapt care condiţionează întreaga societate şi, în primul rând, specialiştii din domeniul biologiei să întreprindă paşi hotărâţi şi eficienţi întru soluţionarea problemelor ce ţin de salvarea biodiversităţii.

Un tratat multaşteptat în domeniul cadastrului

Autor: Dr. hab., prof. univ. Igor Krupenikov, Membru de Onoare al AŞM; Dr. Dumitru Bratco, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
Recent, la Editura „Pontos”, într-un aspect poligrafic excelent, a văzut lumina tiparului monografia Cadastrul bunurilor imobile în Republica Moldova: Teorie, Metode, Practică. Chişinău, 2012 – 484 p., semnată de Ion Botnarenco, doctor în economie, inginer cadastral de înaltă calificare.

Interbelicul românesc: populaţia Basarabiei

Autor: Dr. Marius Tărîţă
Primul volum al monografiei profesorului Nicolae Enciu, şeful Secţiei Istorie Contemporană a Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, constituie o contribuţie esenţială la studierea perioadei complexe şi pe alocuri complicate a interbelicului românesc în Basarabia.

Reflecţii istoriografice, materiale documentare şi opinii referitoare la trecutul nostru naţional

Autor: Dr. hab. Ion Chirtoagă
În 2012, munca asiduă a doctorului habilitat în istorie Demir Dragnev, profesor universitar, membru corespondent al AŞM, s-a încununat cu publicarea unei culegeri consistente – Istorie şi civilizaţie medievală şi modernă timpurie în Ţările Române.
Studii şi materiale. Chişinău, Cartdidact-Civitas, 2012, 596 p. În lucrare sunt reflectate diferite aspecte ale vieţii economice, sociale şi politice ale românilor din perioada medievală şi modernă. Cea mai mare parte din studiile inserate în această carte