Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Din moştenirea literară lăsată de Dumitru Matcovschi fac parte şi romanele Duda (1973), Bătuta (1975), Toamna porumbeilor albi (1975), Focul din vatră (1982) şi Piesă pentru un teatru provincial (1984). O primă caracteristică a prozei sale rezidă
în filonul poetic al acesteia, adevăr pus în valoare de Andrei Hropotinschi în studiul O modalitate de oglindire – confesiunea lirică, inserat în volumul său Revelaţia slovei artistice din 1979.

Conjugarea esenţială a Asiei şi Europei se face prin intermediul barocului, manifestat în Antichitatea europeană cu dimensiunile lui asiatice. Specificul baroc al Orientului îi prilejuia lui Leo Frobenius o comparaţie cu specificul clasic al Africii.

Apărut în 2006 în editura chişinăuiană „Orfeu”, romanul Noaptea Sfântului Andrei de Ion Vicol a fost mediatizat foarte sumar şi neconcludent. În orice caz, în Republica Moldova el nu s-a învrednicit de cel puţin o cronică a vreunui cercetător literar serios.

Acest articol îşi propune o analiză contrastiv-tipologică a sinonimelor frazeologice din limbile română şi engleză.
Metoda contrastiv-comparativă de cercetare a unor limbi reprezintă un fel de „via regia” a lingvisticii moderne, pornindu-se de la premisa că pentru a ajunge la generalizări teoretice, limbile existente trebuie comparate între ele.

Opera artistică a lui Ion Druţă a însemnat dintotdeauna întoarcerea la izvoarele spiritualităţii etnice, fiind „o expresie a rezistenţei spirituale şi morale în faţa a tot ce subminează naţionalul, umanul, sacrul”, dar şi o deschidere spre noi paradigme literar-dramatice în perioada anilor ’60-’80 ai secolului XX.

De unde începe poezia română?
A fost arta versificaţiei o preocupare constantă şi pentru cărturarii noştri?
Care sunt anii ei de naştere? Este literatura română cu adevărat una care s-a manifestat târziu?
Are ea capodopere egale în timp cu cele ale altor popoare?

Într-un memorabil catren predestinat „Rugăciunii”, unul dintre fondatorii poeziei române moderne, clasicul Grigore Alexandrescu, rosteşte un verdict genial, exprimând o meditaţie profundă, care sugerează spaţiul autentic al Poeziei, defi nit în simbioza dintre simţire şi gândire:

Apariţia în prestigioasa colecţie „Opera omnia” a editurii „TipoMoldova” a antologiei lui Andrei Ţurcanu „Interior în roşu aprins”, Iaşi, 2012, (506 p.) este un bun prilej să ne aplecăm încă o dată asupra creaţiei polifonice şi, cu trecerea anilor, tot mai incitantă a acestui „poet uriaş” (vorba lui Adrian Dinu Rachieru) şi publicist redutabil.

– Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor!

Mihai Cimpoi are – în imaginaţia mea de valah – figura şi semnele comportamentale ale unui răzeş din epoca lui Ştefan cel Mare. Voinic, ţeapăn, niciodată grăbit, cu vorba domoală, coborât – aş zice – direct din spaţiul sadovenian, pare că s-a hrănit toată viaţa lui cu rădăcini de stejar.