Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Într-un memorabil catren predestinat „Rugăciunii”, unul dintre fondatorii poeziei române moderne, clasicul Grigore Alexandrescu, rosteşte un verdict genial, exprimând o meditaţie profundă, care sugerează spaţiul autentic al Poeziei, defi nit în simbioza dintre simţire şi gândire:

Apariţia în prestigioasa colecţie „Opera omnia” a editurii „TipoMoldova” a antologiei lui Andrei Ţurcanu „Interior în roşu aprins”, Iaşi, 2012, (506 p.) este un bun prilej să ne aplecăm încă o dată asupra creaţiei polifonice şi, cu trecerea anilor, tot mai incitantă a acestui „poet uriaş” (vorba lui Adrian Dinu Rachieru) şi publicist redutabil.

– Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor!

Mihai Cimpoi are – în imaginaţia mea de valah – figura şi semnele comportamentale ale unui răzeş din epoca lui Ştefan cel Mare. Voinic, ţeapăn, niciodată grăbit, cu vorba domoală, coborât – aş zice – direct din spaţiul sadovenian, pare că s-a hrănit toată viaţa lui cu rădăcini de stejar.

Distinşi eminescologi din mai multe ţări s-au întrunit, în ziua de 3 septembrie 2012, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul primului Congres Mondial al Eminescologilor.

A văzut lumina tiparului, într-o elegantă formulă editorială, volumul Mihai Volontir sau despre vocaţia omenescului, în colecţia „Personalităţi notorii”, apărută sub auspiciile Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (coordonatori – dr. hab. Ana-Maria Plămădeală şi dr. Dumitru Olărescu, responsabil de ediţie Mihai Papuc).

Colecţia Biblioteca Ion Creangă, apărută în 2011 la editura Princeps Edit, confi rmă o nouă etapă a receptării creaţiei crengiene. Probând grile dintre cele mai moderne de interpretare, dar şi pornind de la studiile precedente privind moştenirea literară a prozatorului de la Humuleşti, opera sa îşi dezvăluie astăzi alte semnificaţii inedite şi surprinzătoare. Coordonatorul colecţiei, academicianul Mihai Cimpoi, contribuie hermeneutic cu un studiu-eseu SINELE ARHAIC.

Popoarele libere, ca şi oamenii liberi, nu-şi dispută nici numele, nici limba pe care o vorbesc, nici istoria prin care fiinţa lor devine continuu. [1]

De ce – iarăşi – o conferinţă despre limba română, de ce această reluare de discuţie – teoretică, dar şi cu aplicare socio-lingvistică – despre limba pe care o vorbim şi în care scriem în spaţiul nostru moldavo-basarabean, de ce până şi Imnul de Stat

Cuvântul, enunţul, textul, cartea/cărţile şi-au făcut loc într-o nouă dimensiune pe care epocile anterioare nu au cunoscut-o – dimensiunea digitală (electronică, virtuală). Nu e deloc precoce să vorbim despre redimensionarea tuturor conceptelor fundamentale ale disciplinelor umaniste – de acum încolo se va vorbi tot mai frecvent despre cuvânt digital, enunţ digital, text digital sau electronic (e-text), dar mai ales despre hipertextul electronic.