Tipuri de referire la realitate în sistemul părţilor de vorbire
Referința reprezintă operaţia inițiată de vorbitor care presupune stabilirea relaţiei dintre folosirea unor expresii şi ceea ce ele denotă. Ea poate fi definită atât într-un sens larg, fiind înţeleasă ca o relaţie prin care limbajul se raportează la lume în procesul de comunicare, cât şi într-un sens îngust, ca relaţie care leagă semnul verbal (reprezentat printr-o latură sonoră în asociere cu un semnificat) de „obiectul” din lumea reală sau imaginară la care acesta trimite.