Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Academia de Stiinte a Moldovei

Axul postumităţii testamentare sau demers pentru un Mare Premiu către opera unui Mare Poet

Axul postumităţii testamentare sau demers pentru un Mare Premiu către opera unui Mare Poet

Autor: Ion Hadârcă
Pentru Marii Poeţi, ironia sorţii le pregăteşte adeseori Metafore dintre cele mai surprinzătoare, dar şi mai greu descifrabile/dezlegabile din Fuiorul subtil al necruţătoarelor Parce. Atât de încâlcit li se deapănă Fuiorul destinului, că trebuie să li se stingă lumina ochilor pentru a li se aprinde, peste ani, adevărata proiecţie cosmică a menirii lor de aştri cereşti…
Lumina ochilor poetului Grigore Vieru (n. 14.02.1935) s-a stins anul acesta într-un miez de ianuarie după un tragic accident rutier, ce a avut loc chiar în noaptea, ce a succedat zilei de naştere a lui Mihail Eminescu, nemuritorului şi nealinatului Luceafăr al poeziei şi limbii noastre româneşti.