Prezența armatei române în Basarabia la începutul anului 1918
În toamna anului 1917 pe frontul oriental situația a luat o întorsătură imprevizibilă după revoluția bolșevică de la Petrograd, cu consecințe dintre cele mai grave pentru spațiul românesc, marcată, în principal, de intrarea armatei ruse aflate în spațiul dintre Carpații Orientali și Nistru într-o stare de dezorganizare și indisciplină, care nu a mai putut fi restabilită de către comandanți.