Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Academia de Stiinte a Moldovei

Tamara Ciobanu – primul mesager al cântecului popular în perioada postbelică

Tamara Ciobanu – primul mesager al cântecului popular în perioada postbelică

Autor: Dr. Vasile Chiseliţă, Institutul Patrimoniului Cultural
Comemorăm în acest an un centenar de la naşterea Tamarei Ciobanu (1914-1990), exponentă de vază a culturii din Republica Moldova, Artistă a Poporului, mesager al valorilor noastre spirituale pe toate meridianele lumii, talentat profesor universitar, preşedintă a Societăţii Muzical-Corale din RSSM, membră a Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova, organizator şi animator al vieţii culturale, promotoare şi îndrumătoare a tinerelor talente, decorată cu numeroase distincţii guvernamentale, prima interpretă profesionistă a cântecului popular în perioada postbelică, suflet generos şi nobil.